Obsesia de a fi prieten si mai putin parinte propriului copil

Cel mai naspa este atunci cand parintele incearca sa fie orice, dar mai putin parinte propriilor copii. Din pacate in ultima vreme astfel de cazuri sunt tot mai multe si singurii care vor avea de suferit sunt copii.

Copilul ramane tot un copil si fie ca traieste in zilele noastre sau cel de acum 2000 de ani, va stii mereu cum sa profite de bunatatea si slabiciunea parintilor. Acestia au fost mereu isteti si vor fi mereu.

Datoria ta ca parinte este sa faci orice iti sta in putinta sa te asiguri ca acesta va avea un viitor, chiar daca uneori acesta te va ura sau nu ii va place deciziile luate.

Stiti vorba aia care este verificata si iar verificata:

Ma urasti astazi, dar maine imi vei multumi.

Majoritatea parintilor care decid sa fie prieten cu propriul copil prin orice mijloace cred ca au probleme la mansarda, datorita experientei lor cand au fost copii.

Am vazut fete care au devenit niste mari curve din cauza ca parintii, atunci cand au trebuit sa-i explice cum sta situatia, cand trebuia sa-i spuna NU, au ales sa o lase sa faca ce doreste chiar daca stiau bine ca este gresit. Apoi dupa o vreme incepe sa planga la fiecare ca vezi doamne fetita a ajuns o curva mare.

Sau cand ar trebui sa isi vada de scoala pentru a avea o sansa la un viitor, ele stau a colt de strada si se fut cu oricine.

Stiu persoane care citesc acest blog care se afla in aceasta situatie si e posibil sa ma injure, dar in sinea lor stiu ca am dreptate.

Acum cu siguranta unii vor spune, ca putem fi ambele, parinte si prieten cu proprii copii. Foarte adevarat, dar mereu trebuie sa fii parinte si daca e posibil sa fii si prieten atunci bine, daca NU, atunci asta este.

Chiar daca te va injura astazi, peste o perioada va veni la tine si iti va spune Multumesc Mama//Tata pentru tot ce ai facut pentru mine si imi cer scuze pentru ca nu am inteles la acel moment ce faceai pentru mine.

 

Eu am fost un copil problema si datorita situatiei mama a trebuit sa fie putina mai dura, mai ales datorita prostiilor care le faceam.

Imi spunea mereu sa invat, sa muncesc si sa nu astept ajutor din partea nimanui, pentru ca in final singurul care ma poate ajuta sunt doar EU.

Desigur ca nu eram de acord atunci cu ea, chiar uneori am aruncat vorbe grele care as da orice sa le pot lua inapoi. Acum dupa ce am vazut cum este viata, cat de mult m-a ajutat in viata cele spuse de mama, de cate ori o intalnesc imi cer scuze pentru comportamentul meu si vorbele spuse.

Raspunsul ei este mereu ceva de genul: Lasa mama, ca erai copil si era de datoria mea sa stiu mai bine si sa incerc sa va ofer o educatie cat mai buna.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: